Ia parte la planul Declic pentru a da tonul schimbării!
Sunt 5,5 milioane de oameni care merg de obicei la vot, dar nu participă la europarlamentare. Cei mai mulți dintre aceștia locuiesc în marile și mai micile orașe ale țării. Deși sunt oameni care se implică în proiecte sociale sau de mediu, nemulțumirea față de politicieni îi face să stea departe de urna de vot, mai ales la europene.
Planul Declic e să-i convingem să iasă la vot. Măcar pe o parte dintre ei. Dacă reușim să convingem încă 650 000 de oameni să meargă pe 26 mai la vot, forțele politice românești pro-occidentale câștigă cu cel puțin trei mandate mai mult. Asta înseamnă că România ar trimite în Parlamentul European o majoritate pro-europeană și ne asigurăm că locul nostru rămâne în Europa.
Și vom face asta prin sute și mii de conversații persuasive de la om la om. Dacă vizitezi acest site, asigură-te că mobilizezi alții 30 să meargă la vot. Doar votul tău nu e suficient.
Cum câștigăm?
Avem un plan bine pus la punct și da, ne-am făcut bine calculele înainte.
Ne-am uitat ce spun cifrele sociologilor:
5,5 milioane de români nu merg de obicei la europarlamentare
Dintre cele 19 milioane de persoane înscrise pe listele electorale, pot vota efectiv doar vreo 13 milioane (restul nu mai au buletine valabile, nu mai sunt de ani buni în țară sau sunt chiar morți);
Dintre cele 13 milioane de persoane înscrise în registrul electoral care pot vota, sunt 5,5 milioane care nu votează la europarlamentare, dar votează la alte tipuri de alegeri;
Ne-am fixat un obiectiv ambițios:
România să aleagă o majoritate pro-europeană
Am ales cea mai bună strategie:
Conversațiile persuasive de la om la om sunt cheia
Conversațiile persuasive, bazate pe povești personale, sunt cea mai eficientă metodă de a schimba intenția de vot a cuiva.
E convingătoare - e povestea noastră, așa că nimeni nu poate combate faptele
E memorabilă - reținem mai ușor informațiile în formă narativă
Exprimă vulnerabilitate - împărtășim cu interlocutorul o experiență personală, în mod autentic.
Am creat două ghiduri să te ajute să porți conversații persuasive pentru aceste alegeri. Sunt scenarii adaptate pentru conversații telefonice (LINK) și conversații prin mesaje text (LINK).
Când începem?
Sună-ți chiar acum un cunoscut
De azi începând până pe 26 mai, ori de câte ori putem, apelând la ghidurile de conversație sau
De luni până vineri, de la 18:00 la 20:30 înscriindu-ne ONLINE pentru sesiunile de conversații unde vom încurajați și ajutați de facilitatorii Declic (LINK) și vom apela alături de alți membri Declic care vor face simultan același lucru, apelându-și contactele. Înscrie-te acum!
Cea mai mare sesiune ONLINE de mobilizat la vot
Ne-au fost alături Alina Kasprovschi (Fundația Comunitară București), Tudor Chirilă (Vama), Moise Guran (Europa FM) și peste 2,500 de membri Declic.
Dacă vrezi să vezi înregistrarea întâlnirii intră aici (LINK)
Ultima strigare la mobilizare!
Sâmbătă, 25 mai, orele 12:00, ONLINE
Hai sâmbătă, de la 12.00, la cel mai mare calling party ONLINE (LINK) dinainte de alegeri și referendum.
Ne vor fi alături trei femei curajoase care schimbă în bine România, zi de zi: Elena Calistru (Funky Citizens), Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu (Dăruiește Viață).
Unde găsim votanți indeciși?
Deschide agenda de telefon și îi vei găsi
În agenda proprie de telefon, în lista de prieteni de pe Facebook;
Fiecare dintre noi are colegi de generală/liceu/facultate, colaboratori sau rude. Sunt persoanele din afara cercului nostru de prieteni apropiați, cu care nu am mai vorbit de mult timp
Cum ne măsurăm impactul?
conversațiile persuasive de la om la om
Singura cale pentru a ști câte conversații a purtat până acum comunitatea noastră e prin a completa la finalul unei zile de apelat și scris mesaje, acest formular de feedback (LINK).
Ești gata să contribui la schimbare?
Avem nevoie de 20,000 de cetățeni implicați pentru a reuși.
Ne vedem ONLINE, de luni până vineri, între orele 18:00-20:30 la sesiunile comune de conversații.
https://campaniamea.declic.ro/tos
https://campaniamea.declic.ro/privacy_policy